Gust și aromă. Un ceai foarte domol dar, totodată, foarte profund, de culoare cafeniu-inchis. Nu veți descoperi nici duete sofisticate de plante prea expesive, nici exclamații explozii de gust accentuat de pomușoare. Frunzele fermentate de măr și de păr pictează în acuarelă o livadă rodită, apoi vin, în aceeași gamă, floarea de măr, feliile de pară uscată și ceva petale de salcâm, și iată ca obținem o compoziție sobră-catifelată, înviorată puțin, dar foarte puțin, cu o nuanță jucăușă de coajă de portocală. Doar atât, încât să nu ne lăsăm absorbiți de cine știe ce abisuri catifelate…
Beneficii. Frunzele și fructele de păr acționează ca remediu dezinfectant ușor, expectorant, diuretic, reduc nivelul de colesterol “rău”, participă la formarea celulelor sangvine, elimină toxinele și purifică organismul.
Frunzele de măr accentuează aceste efecte, pe de asupra acționează ca sedativ ușor și fortifică vasele caplare.
Floarea de salcâm, în medicina popuară, este recunoscută pentru efectul ei calmant, dar și pentru proprietățle antipiretie și expectorante.
Fermentarea frunzelor constă în transformarea substanșelor insolubile din țesuturile plantelor în substanțe solubile și ușor asimilabile. Procesul respectiv, pe lângă faptul că păstrează gustul, aroma și culoarea ceaiului, îi conferă mai multă intensitate.
Pentru cine?
Pentru amatorii de ceaiuri rezervate, domoale, fără note accentuate, cu gust fin. Pentru cei care îngrijesc de sănătatea lor. Pentru cei care au obosit și au nevoie de liniște și repaos.
Cum se prepară?
Încălzim ceainicul preferat: turnăm în el puțină apă clocotită și îl acoperim. Scuturăm binșor amestecul, astfel încât ingredientele mai grele, cum ar fi bucățelele de pere, să nu rămână la fund, ci să se repartizeze uniform printre părțile mai ușoare ale plantelor. Vărsăm apa din ceaicnic, punem în el 2 lingurițe de ceai, îl acoperim și luăm imediat de pe foc vasul cu apă clocotindă. Numrăm până la zece și punem apa fierbinte peste plante, acoperim ceainicul, îl învelim bine cu un șervet și așteptăm 15-20 de minute până infuzia este gata (timp în care mângâiem pisica, soțul, copilul, pe mama, pe bunica…).
Cum se bea? Din ceașca de porțelan preferată, într-ul colțișor retras al casei, pe îndelete, cu gândul la toate lucrurile bune care s-au întamplat peste zi. De altfel, o puteți face în orice moment al zlei, când simțiți nevoia de un respiro. Nu e rău dacă vi se alătură câțiva prieteni buni.
Lista completă de produse AICI
Preț: 50 MDL
Recenzii
Nu există recenzii până acum.