Ceai de plante “Bună dimineața”, 60 gr

Compoziție ceaiului de plante “Bună dimineața”

lemongrass/lămaia verbină, cimbru, petale, mlădițe și fructe de măceș, mentă spicată, mlădițe de coacăz negru, frunză de citronela, frunză de mur, cardamom

Gust și aromă ceaiului de plante “Bună dimineața”

Peprim-plan, lemongrassul (tonuri citrice și caramel) vibrează puternic în acordul bogat, complex al cardamomului (cu note de lămâie, camfar, ghimbir și eucalipt).  Tema secundă o formează energizanta mentă spicată plus cimbrul cel dătător de căldură inimii în diminețile răcoroase. Mai înfundat, deslușim gustul acriu al fructelor și, imediat, aroma fină a florilor și mlădițelor de măceș, apoi, la final, parfumul fructat-lemnos al mlădițelor de coacăz. Într-un cuvânt, avem totul pentru a păși cu îndrăzneală pragul zilei care începe. 

Unii vor compara acest mix cu o cafea tare, din cele servite la Istanbul. Alții vor merge cu amintirile sus în munții pietroși ai Greciei, cu miresmele de cimbru, cineva, adulmecând aroma de lemongrass, ar reveni cu gândul la călătoriile prin Crimeea, iar cineva ar plonja în copilăria nevinovată, amintindu-și cum își lua, direct cu cana, ceai de coacăze din cratița cea mare a bunicii… 

Beneficii ceaiului de plante “Bună dimineața”

Lemongrassul manifestă proprietăți antiflamatorii, detoxifiante și antioxidante, menținând tonusul și prelungind tinerețea, asigurând recuperarea după efort fizic, mărind rezistența organismului. 

Măceșul este doldora de vitamina C, ceea ce înseamnă imunitate puternică, rezistență sporită a organismului la tot felul de infecții și viruși. 

Frunzele și mlădițele de coacăz negru conțin multă vitamina C, sunt bogate în tanine, fitoncide, flavonoide; ceaiul preparat din ele este un excelent remediu vitaminizant, tonifiant, fortifiant și imunostimulant. 

Cimbrul poate ameliora funcționarea sistemului cardiovascular, fiind recomandat în profilaxia accidentelor vasculate cerebrale, controlează hipertensiunea arteriale. Pe de asupra, mărește rezistența la stres și întărește imunitatea.  

Menta este un remediu antispastic, calmant, coleretic. 

Cardamomul stimulează activitatea creierului, a sistemului cardiovascular, are efect tonic și afrodisiac.

Pentru cine? Pentru cei atrași de gusturi tari, arzătoare. Pentru cei care doresc să înceapă ziua binedispuși și plini de energie, și totodată înarmați cu scut antiviral. Pentru cei în căutare de alternative naturale pentru cafea și ceai negru. 

Cum se prepară? Încălzim ceainicul preferat: turnăm în el puțină apă clocotită și îl acoperim. Scuturăm binșor amestecul, astfel încât ingredientele mai grele, cum ar fi măceșele sau semințele de cardamom, să nu rămână la fund, ci să se repartizeze uniform printre părțile mai ușoare ale plantelor. Vărsăm apa din ceaicnic, punem în el 2 lingurițe de ceai, îl acoperim și luăm imediat de pe foc vasul cu apă clocotindă. Numrăm până la zece și punem apa fierbinte peste plante, acoperim ătim micul dejun pentru ceainicul, îl învelim bine cu un șervet și așteptăm 15-20 de minute (timp în care putem să mângâiem pisica, s-o trezim pe soție, să pregătim micul dejun pentru cel mic). 

Cum se bea? Din ceașca cea mai mare și mai colorată, cu perdelele date la o parte, jaluzelele deschise, mijind la soare, cu multă încredere și cu planuri optimiste pentru ziua care a început. În ritm de rock’n roll la putere maximă! 

In pachete.

Disponibil și in pachete de 30 g și in vasa de sticle de 55-65 g.

Lista completă a produselor DomnMoraru (inclusiv prețurile) este disponibilă AICI.

mai mult »ascunde

Preț: 80 MDL

Categorie:
Fii primul care scrii o recenzie pentru „“Bună dimineața”, 60 gr”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzii

Nu există recenzii până acum.